Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Concert de muzică veche tradițională la Galaţi
Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din municipiul Galaţi, a găzduit prima ediţie a unui eveniment de excepţie, şi anume Concertul internațional de muzică veche tradițională „Dimitrie Cantemir”. La eveniment au participat sute de gălățeni, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene. „La finalul concertului, artiştii au primit din partea organizatorilor câte o plachetă, albumele cu imagini reprezentative ale Muzeului Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos și ale municipiului Galați, diplome de participare și flori”, a precizat pr. Gabriel Molocea, consilier misionar şi comunicare media.



.jpg)
