Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Concert în cinstea Sfântului Calinic de la Cernica, ocrotitorul ASCOR
Cu ocazia sărbătoririi Sfântului Calinic de la Cernica, ocrotitorul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), la Iaşi va avea loc concertul cu titlul „De la moarte la viaţă“, închinat Patimilor Mântuitorului. Concertul se va desfăşura cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, mâine, la ora 13:00, în Sala „dr. Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iaşi. Vor concerta Corul „Învierea“ al ASCOR - filiala Iaşi, Cvartetul Mănăstirii Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui, Corul „Dignus“, Corul „Sfânta Teodora“ al Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi şi Corul de elevi al Liceului „Octav Băncilă“ din Iaşi. (C.C.)



.jpg)
