„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Concert religios în Protoieria Ploieşti
Credincioşii prahoveni sunt invitaţi să participe duminică, 7 aprilie, la un concert de cântări religioase organizat de Protoieria Ploieşti. „Cu înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în Duminica a III-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci, la Casa Sindicatelor din Ploieşti, începând cu ora 16:00, grupul psaltic al Protoieriei Ploieşti va susţine un concert intitulat «La umbra Crucii....». Concertul va cuprinde cântări specifice Postului Mare şi în cinstea Sfintei Cruci, dar şi un recital de poezie creştină. Delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel va fi arhimandritul Veniamin Goreanu, consilier administrativ al sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor“, a precizat pr. protopop Ştefan Muşat al Protoieriei Ploieşti. Intrarea este liberă. (I.B.)