Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Concerte cu caracter misionar
Fundaţia "Cuvântul care zideşte", ONG patronat de Mitropolia Olteniei, organizează, în perioada 17-18 septembrie, în colaborare cu Asociaţia "Orizonte Giovani" din provincia italiană Tione di Trento şi cu binecuvântarea IPS Irineu, un lanţ de concerte cu caracter misionar. Astfel, grupul vocal de tineri "Orizonte Giovani" va susţine, vineri, 17 septembrie, primul concert la Liceul "Henri Coandă" din Craiova. În a doua parte a zilei, tinerii italieni îşi vor continua recitalul în Piaţa Prefecturii, urmând ca duminică, 19 septembrie, să meargă la Deva. (I.A.)



.jpg)
