În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Concertul coralei preoţilor arădeni
În biserica Parohiei Arad-Centru ce poartă hramul "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" a avut loc, joi seara, concertul de cântări religioase din perioada Postului Mare al coralei preoţilor Arhiepiscopiei Aradului. La festivitate au participat Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei, preoţi, monahi şi monahii, un număr impresionant de credincioşi din municipiul şi judeţul Arad.
Prezentarea cântărilor religioase, în contextul perioadei Triodului, ca timp liturgic de pregătire şi trăire a Postului Mare, care constituie vreme binecuvântată de curăţire trupească şi sufletească, a fost făcută de către părintele Aurel Bonchiş, de la Parohia Arad-Şega II. "Întreaga spiritualitate a Triodului e străbătută de o atmosferă eshatologică, sufletul fiind îndemnat la vigilenţă şi la zel duhovnicesc prin aducerea aminte de iminenţa sfârşitului. Timpul istoriei este o "noapte" asupra căreia domneşte păcatul, dar încă de acum, în întunericul ascezei străluceşte răsfrângerea luminii "Soarelui dreptăţii", anticipând astfel venirea Domnului în care va străluci în toată slava Sa", a arătat pr. Aurel Bonchiş. Între piesele corale interpretate s-au numărat: "Uşile pocăinţei" - compozitor Ioan Popescu-Pasărea, "Suflete al meu" - compozitor Mihail Berezovschi, "Doamne, nu ne lepăda pe noi" de Nicolae Lungu, "Miluieşte-mă Dumnezeule" de Gheorghe Cucu, "Şi era la ora a şasea" de Gheorghe Mandicevschi. În încheierea concertului, Înalt Preasfinţitul Timotei, Întâistătătorul Arhiepiscopiei Aradului, a adresat protagoniştilor şi auditoriului un cuvânt părintesc, în care a evidenţiat valoarea pastoral - misionară a mesajului pe care corala preoţilor îl transmite, atât sub aspectul acurateţii repertoriului, constituit din lucrări din patrimoniul muzical ortodox, precum şi din punct de vedere interpretativ. Înfiinţată tocmai spre a răspunde nevoii de a face cunoscută cântarea bisericească autentică, formaţiunea preoţilor eparhiei se circumscrie totodată şi unei dorite continuări a tradiţiei corale de mare deschidere pe care Aradul a avut-o în promovarea cântării bisericeşti ortodoxe, universale şi locale. Chiriarhul a lăudat efortul şi perseverenţa preoţilor care s-au implicat în această manifestare cultural-pastorală, felicitându-i, în frunte cu dirijorul lor. De asemenea, a adresat tuturor celor prezenţi, în prag de Sfinte Sărbători, alese doriri de bucurie şi pace sufletească. Întemeiată în anul 2010, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Timotei, corala reuneşte sub bagheta virtuozului său dirijor, arhidiacon prof. Tiberiu Ardelean, preoţi din întreaga eparhie arădeană, cu aptitudini muzicale deosebite, pasionaţi de arta corală. Formaţiunea muzicală este recunoscută şi apreciată ca urmare a concertelor prezentate în municipiul Arad şi în oraşele judeţului, precum şi la diferite manifestări corale din afara eparhiei. Piesele muzicale prezentate auditoriului fac parte din repertoriul coral consacrat, specifice Postului Mare.