Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Concertul naţional anual de muzică psaltică
La Catedrala mitropolitană din Iaşi va avea loc mâine, de la ora 18:30, concertul naţional anual de muzică psaltică, ediţia a XX-a. Vor concerta: Corul „Altarul“ al Catedralei mitropolitane din Iaşi, Corul bărbătesc „Mitropolitul Iosif Naniescu“ de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“, Grupul „Ichos“ de la Colegiul Naţional „Octav Băncilă“ Iaşi, Corul psaltic „Floralia“ al Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi şi Corul „Nectarios“ al Biserici „Sfântul Ierarh Nectarie“ din Iaşi. Dr. Gabriela Ocneanu, director ştiinţific al Centrului de Studii Bizantine Iaşi şi profesor la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, a precizat că acest concert de muzică românească este dedicat Învierii Domnului. „Corurile participante vor intona muzică monodică. Acest concert este un imn al Învierii“, a declarat dr. Gabriela Ocneanu. (C.C.)



.jpg)
