În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Concurs de bătut toaca la Parohia Gurahonț, județul Arad
La Parohia Gurahonț din Protopopiatul Sebiș, Arhiepiscopia Aradului, s-a desfășurat miercuri, 21 aprilie 2021, concursul de bătut toaca intitulat „Cântecul care te cheamă la rugăciune”, aflat la a 12-a ediție. Au participat 30 de elevi din parohie și de la Liceul „Ioan Buteanu” Gurahonț, ne-a transmis învățătoarea Andra Daiana Moț.
În deschidere, protosinghelul Iustin Popovici, consilier eparhial, a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, și i-a felicitat pe organizatorii acestui eveniment deosebit din viața eparhiei.
![]()
![]()
Participanții au primit premii și mențiuni, precum și diplome, cărți, iconițe și dulciuri din partea comunității parohiale.
Părintele paroh Iulian Adrian Moț a mulțumit organizatorilor, juriului și concurenților pentru participarea la acest eveniment și a subliniat că astfel tinerii învață și păstrează datinile și tezaurul spiritual: „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu s-a încheiat și această ediție care a adus multă bucurie în sufletele tinere ale elevilor, care prin trăirea lor religioasă duc mai departe obiceiurile și tradițiile noastre străbune și, totodată, arată că vor fi credincioși de nădejde ai Bisericii noastre ortodoxe”.
La final, protosinghelul Iustin Popovici a săvârșit slujba de pomenire pentru fostul paroh, preotul Dorel Crăciun Moț, ctitorul bisericii și inițiatorul acestui concurs de bătut toaca.
Pe toată durata de desfășurare a concursului au fost respectate măsurile în vigoare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.



.jpg)
