Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Concurs de cultură şi spiritualitate românească la Severin
La Drobeta-Turnu Severin a avut loc la finele săptămânii trecute etapa judeţeană a concursului interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească“. Reunind în jur de 70 de elevi de la mai multe instituţii de învăţământ din municipiu, competiţia s-a desfăşurat pe două niveluri: cel al claselor V-VI şi cel al anilor terminali de gimnaziu. Gazda concursului din acest an a fost Şcoala Gimnazială „Constantin Negreanu“. De pregătirea cadrului competiţional şcolar la această instituţie s-a ocupat prof. Simona Necşoiu, având alături directorul unităţii şi inspectorul de religie, prof. Dana Săftoiu.
Pentru clasele V-VI, subiectele de concurs au cuprins cerinţe în acord cu tema „Natura între pământ şi cer“, în timp ce pentru clasele VII-VIII, subiectele s-au încadrat în tema „Omul între sacru şi profan“. Variantele pentru această etapă au fost alcătuite de grupul de lucru din cadrul Comisiei centrale, după cum a menţionat prof. Dana Săftoiu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi. Rezultatele finale cu elevii calificaţi la etapa naţională ce se va desfăşura la Vaslui vor fi transmise până la data de 1 martie 2014, conform precizărilor din calendarul concursurilor naţionale finanţate de către MEN în anul şcolar 2013-2014.



.jpg)
