Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Concurs de eseuri în Episcopia de Bălţi
Elevii sau studenţii pasionaţi de istorie care studiază sau locuiesc în municipiul Bălţi, dar şi în raioanele învecinate sunt provocaţi la un concurs de eseuri pe teme istorice, intitulat „Anul 1918 în retrospectivă istorică: cauzele, realizările și consecințele Marii Uniri”, informează un comunicat de presă al organizatorilor. Acesta este organizat de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Episcopia de Bălți a Mitropoliei Basarabiei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași şi Catedra de Științe socioumane și Asistență socială din cadrul Universităţii „Alecu Russo”. Competiţia are două secţiuni, una pentru elevii de liceu din clasele a X-a - a XII-a şi o secţiune pentru studenţi.
În prima etapă, concurenţii trebuie să scrie de mână un eseu pe cel mult trei pagini (format A4), îl fotografiază și îl trimit până în 22 noiembrie, ora 24:00, la adresa de e-mail: istorieconcurs2020@usarb.md.
Eseul trebuie să cuprindă și numele şi prenume concurentului, adresa, instituția de învățământ, clasa/anul de studii, adresa de e-mail, numărul de telefon. Juriul va aprecia originalitatea conţinutului, competenţele de analiză și sinteză a evenimentelor, faptelor, proceselor istorice şi concluziile argumentate. La data de 26 noiembrie vor fi anunțate rezultatele pentru prima etapă a concursului. Juriul va selecta cele mai bune 10 lucrări pentru fiecare secțiune. Autorii selectaţi vor participa la interviul (on-line) care va conține două întrebări generale referitoare la importanța istorică a evenimentelor din anul 1918. La data de 30 noiembrie vor fi invitați în videoconferință. Juriul urmează să acorde trei premii și trei mențiuni la fiecare categorie.
Premiile constau în: tablete, premii băneşti şi seturi de cărți.
Câștigătorii concursului urmează să fie premiați de către Preasfinţitul Antonie, Episcop de Bălţi, în data de 1 decembrie. Detalii la tel.: 023152380; 023152344.