Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Concurs de eseuri la Parohia „Naşterea Domnului“ din Cluj-Napoca
Până pe 19 martie, la Parohia "Naşterea Domnului" din Cluj-Napoca se desfăşoară concursul literar-religios "Bucuria sărbătorii Bunei Vestiri", în cadrul proiectului "Copiii - mâinile lui Hristos". Tema concursului este "Vindecarea sufletească şi trupească prin Sfânta Taină a Maslului. Copiii şi faptele de milostenie". Îmbinând partea religioasă cu cea de creaţie literară, fiecare participant va putea dovedi cât de temeinice sunt cunoştinţele teoretice referitoare la Sfânta Taină a Maslului şi la faptele de milostivire trupească şi sufletească. Scopul concursului este acela de a-i face pe copii să înţeleagă legătura strânsă dintre credinţă şi fapte, dintre vindecarea sufletească şi trupească şi Tainele Bisericii.



.jpg)
