După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Concurs de karting şcolar
Timp de trei zile are loc, la Iaşi, Concursul naţional de karting şcolar "Cupa Iaşului", competiţie ajunsă la cea de-a III-a ediţie. Competiţia reuneşte echipe de la cercurile de karting ale palatelor şi cluburilor copiilor din toată ţara, care trebuie să treacă mai multe probe de viteză pe un circuit amenajat în parcarea Centrului comercial "Era". Participanţii la acest eveniment au vârste cuprinse între 6 şi 30 de ani, la Iaşi fiind aşteptate echipaje de la palate şi cluburi ale copiilor din mai multe oraşe din ţară, precum Buzău, Bârlad, Beiuş, Craiova, Piteşti, Paşcani, Reşiţa, Râmnicu Vâlcea, Sf. Gheorghe, Suceava, Turda, Tg. Mureş sau Vatra Dornei. Potrivit IŞJ Iaşi, echipa judeţului Iaşi este formată din 15 elevi de la Palatul Copiilor, dintre care doi piloţi sunt preşcolari.



.jpg)
