Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Concurs de muzică psaltică la Seminarul Teologic Ortodox din București
Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Capitală a găzduit ieri cea de-a IX-a ediție a Concursului de muzică psaltică „Aghia Trias”. În cadrul competiției, s-au întrecut opt grupuri corale din fiecare clasă a instituției de învățământ teologic bucureștean. `Elevii s-au pregătit cu o perioadă lungă înainte, iar acest concurs îşi propune pe de o parte să dezvolte aptitudinile muzicale ale elevilor, iar pe de altă parte să îi familiarizeze cu ceea ce înseamnă muzica bizantină. Implicarea profesorilor de muzică a fost doar în selecatarea repertoriului, repetiţiile propriu-zise fiind făcute de elevi sub conducerea unui protopsalt”, a spus părintele Marian Colţan, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București. Criteriile de jurizare au constat în fidelitatea faţă de partitură, intonaţie, omogenitate, acuratețe şi relaţia dirijorului cu grupul psaltic. `Scopul acestui concurs a fost acela de a ambiţiona elevii să se pregătească, să devină creativi. Cel mai mult contează să transmitem emoţie şi sentiment participanţilor la acest eveniment”, a relatat Dragomir Alexandru, dirijor şi preşedinte al consiliului elevilor de la seminar.
Implicarea tinerilor a constat şi în pregătirea de diplome, postere de promovare, decorul aulei unde a avut loc concursul şi în celelalte acţiuni pentru o desfăşurare cât mai bună a concursului.