La 399 de ani de la ridicarea zidurilor de incintă ale Mănăstirii Dragomirna, Voievodul martir Miron Barnovschi Movilă a fost comemorat duminică, 30 august 2026, printr‑un eveniment organizat în cetatea
Concurs de obiceiuri şi tradiţii pascale prin „Cuvântul care zideşte“
Fundaţia „Cuvântul care zideşte“, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, organizează în data de 26 aprilie cea de-a XII-a ediţie a Festivalului de tradiţii şi obiceiuri pascale „Îngerul a strigat“. Activitatea va avea loc la Casa de Cultură din oraşul Dăbuleni, în judeţul Dolj. Înscrierile la concurs se pot face până pe data de 20 aprilie, la sediul fundaţiei din cadrul Centrului eparhial din Craiova, strada „Mitropolit Firmilian“ nr. 3, în fiecare zi, de luni până vineri, în intervalul 8:30-15:00. (Diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
