Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Concurs de talente pentru copii organizat de o parohie din Călărași
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Fundația „Preoteasa Elena” a Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”-Prozanic din județul Călărași organizează, în perioada 1 iulie - 1 septembrie, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din localitatea Vasilați, concursul intitulat „Cursa talentelor”.
Organizat în două etape, concursul este destinat copiilor și tinerilor cu vârste de până la 20 ani, desfășurându-se pe secțiunile muzică, dans, poezie, desen, pictură, teatru, sport, comunicare, prezentare și alte aptitudini.
Duminică, 21 iulie, la Palatul Național al Copiilor din București a avut loc prima etapă a ediției de debut a competiției. La această etapă au participat 20 de copii și tineri de la școli și licee din București, din municipiul Oltenița și din comuna Vasilați, județul Călărași, precum și de la Seminarul Liceal Ortodox „Sfânta Filofteia” din Brănești, județul Ilfov. Prin talentul lor în muzică, dans, comunicare, prezentare, pictură, desen sau poezie, participanții au impresionat publicul spectator și pe cei 12 membri ai juriului format din preoți, profesori și specialiști în diverse domenii.
A doua etapă a concursului se va desfășura duminică, 18 august, iar gala laureaților primei ediții a concursului „Cursa Talentelor” va avea loc duminică, 1 septembrie, ne-a transmis părintele paroh Ștefan Cătălin Niță.



.jpg)
