În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Concurs dedicat sărbătorii Paştilor
La Şcoala "Elena Cuza" din Iaşi va avea loc astăzi a treia ediţie a Concursului judeţean "Sărbătoarea Paştelui la români". Vor participa elevi de gimnaziu de la zece şcoli din judeţul Iaşi, care vor susţine atât probe de testare a cunoştinţelor de Religie, cât şi probe de desen şi de interpretare artistică. În cadrul evenimentului vor avea loc demonstraţii ale meşterilor populari. Proiectul este iniţiat de Şcoala "Elena Cuza" din Iaşi, Direcţia Judeţeană pentru Tineret Iaşi şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova. "Activitatea se va derula pe două secţiuni: interpretare artistică (literară sau muzicală) şi prezentare a creaţiilor plastice realizate de elevi. În cadrul concursului vom avea demonstraţii ale meşterilor populari care fac parte din Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova. Vor fi meşteri care vor prezenta meşteşugul cu pănuşă de porumb sau care vor picta icoane. La final se vor acorda premii din partea Direcţiei Judeţeane pentru Tineret Iaşi şi Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova", a declarat prof. de Religie Gabriela Fulvia Horobeţ, coordonatorul concursului. (C.C.)



.jpg)
