Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Concurs pe teme religioase în Parohia Hărău
În Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Hărău, Protopopiatul Deva, s-a desfăşurat prima ediţie a concursului „Sunt şi eu un mic creştin“, pe mai multe secţiuni: pictură religioasă, cunoştinţe asimilate la ora de religie şi cel mai interesant referat cu privire la viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Au fost premiaţi elevii cu cele mai frumoase lucrări şi cu cele mai bune rezultate la ora de religie. La final, toţi participanţii au fost răsplătiţi cu rechizite şcolare, cărţi de rugăciune, iconiţe şi dulciuri. Acţiunea s-a desfăşurat în parteneriat cu Şcoala gimnazială din Hărău, prin strădania profesorului de religie, Cristina Cazan Varga. (Pr. Petru Băluţă)



.jpg)
