Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Concursul „Biserica - familia românilor de pretutindeni” în Patriarhia Română
În perioada 21 decembrie 2020 - 22 august 2021, în cadrul Patriarhiei Române se desfășoară Concursul Național Catehetic „Biserica - familia românilor de pretutindeni”. Evenimentul este organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, în contextul Anului omagial al pastorației românilor din afara României.
Concursul se adresează copiilor, preoților, profesorilor de religie sau de altă disciplină implicați în programul național catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, precum și altor educatori creștini din țară și din diasporă.
Competiția va consta în realizarea unui proiect de comunicare și schimb de experiențe și trăiri prin imagini, sunet și film de către copii sub îndrumarea preotului și a profesorilor. Proiectul realizat de grupurile participante va avea un caracter cultural, care se va putea direcționa și spre acțiuni filantropice sau de caritate, fiind realizat și implementat în întregime de copii.
Obiectivele specifice sunt „crearea unei punți de legătură între cele două sau mai multe grupuri: o pagină pe rețelele de socializare numită «Biserica - familia românilor de pretutindeni»; încurajarea și susținerea familiilor din țară și din diasporă care duc o viață creștină autentică și prezentarea lor ca modele; exemplul familiei preotului în pastorația comunității ca model asumat de viață creștină; afirmarea și promovarea sfințeniei căsătoriei, a solidarităţii în familie și între familii, demnitatea maternității, a paternității, a filiației și a fraternității ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu ce trebuie cultivate; susținerea și apărarea familiei creștine în societatea contemporană în fața provocărilor actuale și a «modelelor» străine de valorile creștine; în Duminica migranţilor români (prima duminică de după Adormirea Maicii Domnului) se va putea organiza un eveniment la care să ia parte cei care au realizat acest concurs, rezultând un schimb de experiențe; educația copiilor: responsabilitate a Familiei, a Bisericii și a Școlii”, se arată pe patriarhia.ro.
La concurs se pot înscrie elevi din învăţământul preuniversitar (7-18 ani, indiferent de număr), care fac parte din grupa de cateheză, sub coordonarea unui preot şi a unui profesor de religie sau de altă disciplină. Grupul de cateheză format la nivelul parohiei va realiza un miniproiect ce va avea un caracter filantropic-cultural și va fi realizat şi implementat în întregime de către copii, adresându-se cu preponderenţă familiei.
Până la 15 ianuarie 2021, eparhiile transmit conceptul concursului protopopiatelor și parohiilor din țară, iar în perioada 15-31 ianuarie 2021 se vor realiza miniproiectele, activitățile din cadrul acestora desfășurându-se în perioada 1-28 februarie 2021.
Miniproiectele se vor depune la protopopiate până la 15 martie 2021. În continuare, în perioada 1-31 martie 2021, vor avea loc evaluarea și premierea celor mai bune 3 miniproiecte la nivel de protopopiate; în perioada 1-30 aprilie 2021, vor avea loc evaluarea și premierea celor mai bune 3 miniproiecte la nivel de eparhie. La nivel național, va fi premiată echipa care a obținut premiul I pe eparhie, fiind prezenți la ceremonia de premiere din 21 mai 2021 (dacă acest lucru va fi posibil, având în vedere condițiile restrictive ale pandemiei) copilul reprezentant al acestei echipe şi un coordonator (preot/profesor de religie/de altă disciplină). Dacă acest lucru nu este posibil, atunci se vor face premierile on-line, informează patriarhia.ro.
Informații cu privire la desfășurarea acestui concurs se pot găsi accesând site-ul patriarhia.ro.