În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Concursul „Biserica mea“ în Parohia Satchinez
Parohia ortodoxă cu hramul "Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir", din localitatea Satchinez, Protopopiatul Sânnicolau Mare, a organizat concursul "Biserica mea" sub îndrumarea studentului teolog Alexandru Hrab, cu sprijinul părintelui paroh Alexandru Rusandu şi al corului parohiei. Concursul s-a desfăşurat în perioada 28 mai 2012 - 20 iunie 2012 şi a cuprins o secţiune artistică, ce a constat din construirea unei bisericuţe în miniatură din carton, lemn, plastic şi hârtie. La acest concurs s-au înscris 9 copii cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani din Parohia ortodoxă Satchinez. Juriul a fost format din părintele paroh, membri ai corului şi enoriaşi ai parohiei. De asemenea, copiii care au avut merite deosebite în cadrul programului "Hristos împărtăşit copiilor" au obţinut premii constând în diplome şi cărţi religioase. Cu această ocazie au fost premiate şi cele două eleve care au câştigat concursul "Şcoala mea" la nivel de protopopiat, derulat prin proiectul "Alege şcoala!": Sarkozi Diana (locul III - la Secţiunea multimedia) şi Paul Monica (locul II - la Secţiunea artistică). Cei trei premianţi la concursul "Biserica mea" sunt: Trandafir Alin, clasa a III-a - premiul I; Tand Sorana, clasa a V-a - premiul II, şi Maioş Oana, clasa a III-a - premiul III. "Concursul a mobilizat cei mai buni copii ai parohiei noastre, care au realizat bisericuţe de lemn, hârtie sub îndrumarea studentului teolog Alexandru Hrab.
Mulţumim pe această cale tuturor celor care au participat, celor care au fost alături de noi şi care ne-au sprijinit, părinţilor, care ne-au înţeles, şi membrilor juriului", a precizat părintele Alexandru Rusandu, parohul bisericii din Satchinez. (Diac. Marius Mircia)