Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Concursul „Bucuria de a fi creştin” în Arhiepiscopia Târgoviştei
În Arhiepiscopia Târgoviştei, în toate cele cinci protoierii, se desfăşoară concursul intitulat „Bucuria de a fi creştin“, iniţiat de Patriarhia Română, cu prilejul „Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”.



.jpg)
