Având genericul „Pelerinaj de Lumină și Har în cinstea Sfinților”, manifestările prilejuite de hramul Parohiei Straja II , Suceava, au debutat sâmbătă, 17 mai 2025, cu întâmpinarea raclei cu moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina, adusă din Episcopia Daciei Felix.
Concursul de teatru „Scena valorilor”
Într-o lume în care valorile morale sunt tot mai des puse la încercare, educația prin artă devine un mijloc esențial de formare a caracterului copiilor. Concursul de teatru școlar „Scena valorilor” își propune să ofere elevilor un cadru în care să descopere și să interiorizeze principiile morale și religioase, explorând concepte fundamentale precum binele, răul, empatia și respectul. Elevii din învățământul primar și gimnazial din județul Ilfov sunt invitați să participe la prima ediție a concursului de teatru școlar „Scena valorilor”, un proiect educațional de anvergură organizat de Școala gimnazială nr. 3 Voluntari, în parteneriat cu Arhiepiscopia Bucureștilor, Primăria Voluntari și Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Pipera, Ilfov.
Prin intermediul teatrului, copiii nu doar că își dezvoltă creativitatea și expresivitatea, ci învață să își pună întrebări esențiale despre viață și să-și însușească un comportament etic și responsabil. Proiectul urmărește să cultive în rândul tinerilor respectul pentru diversitatea culturală și religioasă, promovând valori fundamentale care contribuie la armonia unei societăți echilibrate.
Tema ediției este „Respectul - o valoare centrală în viața de zi cu zi, dar și în învățătura creștină”.
Concursul este o ocazie unică prin care elevii să exploreze, prin teatru, valorile morale și religioase, să-și dezvolte abilitățile de comunicare și colaborare, să-și exprime creativitatea într-un cadru artistic și educativ, să învețe, prin personaje și povești, despre importanța respectului în viața lor și în comunitate.
Competiția se desfășoară după următorul program: înscrierea echipelor are loc până la 28 februarie 2025; trimiterea scenetelor filmate până la 31 martie; anunțarea finaliștilor, 5 aprilie; finala, 12 aprilie, într-o sală de spectacole pusă la dispoziție de organizatori.
Cele mai bune 4 scenete vor fi selectate pentru marea finală, unde echipele vor avea ocazia să joace pe scenă în fața publicului și a juriului. Premiile constau în diplome, trofee și materiale educaționale. Pot participa toți elevii din județul Ilfov, din învățământul public sau privat, sub coordonarea unui profesor. Fiecare școală poate înscrie două echipe, una pentru ciclul primar și una pentru gimnaziu.
Cei care doresc să participe pot completa formularul de înscriere online până la 28 februarie și trimite sceneta filmată până la 31 martie la scenavalorilor@gmail.com. Detalii suplimentare la scenavalorilor@gmail.com sau la telefon 0723.519.157.