Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Concursul european „Juvenes Translatores“ la Buzău
Concursul european de traduceri "Juvenes Translatores", cel mai titrat concurs al Comisiei Europene pentru elevi, la care Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Chesarie Episcopul" a fost selecţionat să participe pentru a doua oară în acest an, a avut loc ieri la Buzău. Conform regulamentului concursului, fiecare liceu participant poate înscrie în concurs maximum cinci elevi cu vârsta de 17 ani împliniţi în anul concursului, care să traducă un text dat de Direcţia Generală de Traduceri a Comisiei Europene, cu tematică comunitară actuală, dintr-o limbă europeană în alta, la alegere.
"Seminarul teologic liceal ortodox din Buzău organizează pe plan local acest eveniment, fiind singurul liceul selecţionat din judeţul Buzău, într-un total de 33 de instituţii de învăţământ româneşti, număr egal cu cel al locurilor deţinute de România în Parlamentul European. Pentru comunitatea şcolară a seminarului buzoian, acest eveniment vine să dezvolte dimensiunea europeană a învăţământului teologic buzoian, marcată de numeroase activităţi şi proiecte cu reverberaţii europene şi ca o nouă provocare la câştigarea laurilor după ce, în anul 2009, elevul seminarist Teodor Baciu a fost desemnat câştigătorul pentru România al acestei prestigioase competiţii", ne-a spus pr. Marius-Cristian Dima, profesor de limbi moderne la Seminarul Teologic din Buzău. În competiţie au participat elevii semnarişti: Ciobotaru Marian, Manole Emanoil Robert şi Oancea Adrian Teodor, de la clasa a XI-a A, şi Andronache Valentin şi Grigore Constantin, de la clasa a XI-a B. (M. Nedelcu)