După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Concursul naţional „Crezul meu“ în Arhiepiscopia Tărgovişte
Joi, 6 mai, cu binecuvântarea IPS Mitropolit Nifon, s-a desfăşurat, în Arhiepiscopia Târgoviştei, faza eparhială a concursului naţional de oratorie Creştină "Crezul meu", organizat în cadrul Anului omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti, ca parte a Proiectului "Hristos împărtăşit copiilor", la Seminarul Teologic "Sf. Ioan Gură de Aur " din Târgovişte, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.
La finalul manifestării au fost acordate premii următorilor participanţi: Premiul I - elevei Ioana Ceposu de la Şcoala nr. 4 - Pucioasa, din clasa a VI – a; Premiul al II - lea elevei Mihaela Bosănceanu de la Şcoala nr. 6 - Găesti, din clasa a VI –a, iar Premiul al III-lea, elevei Ştefania Cojanu de la Şcoala Coresi-Târgovişte, din clasa a VIII-lea. Deţinătorii premiului I din fiecare Eparhie, vor participa la faza naţională a concursului, care va avea loc pe 12 mai, iar premierea participanţilor va avea loc cu ocazia hramului Catedralei patriarhale din Bucureşti, vineri, 21 mai Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei



.jpg)
