Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Conferinţă ASCOR la Ploieşti
La Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universităţii Petrol-Gaze Ploieşti, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - Filiala Ploieşti va organiza luni, 29 noiembrie, la ora 18:00, o nouă conferinţă duhovnicească cu tema "Creştinism şi modernism". Invitatul conferinţei va fi Înalt Preasfinţitul Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. (I.B.)



.jpg)
