După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Conferință caritabilă la Iași
Sute de ieșeni au participat vineri seara, 15 noiembrie 2019, la conferința „Cum este cu putință să credem?”, organizată de Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași (CSN) la Centrul de evenimente „Agora”. Evenimentul, unul caritabil și care l-a avut ca invitat pe părintele Constantin Necula, și-a direcționat fondurile obținute către două centre social-filantropice. „Aduceți-vă aminte că sunteți nemuritori! Puneți mâna pe sufletul vostru și spuneți: «Doamne, nimic nu mai am în afară de sufletul meu». Sus inima și țineți fruntea ridicată! Nu vă mai fie frică să fiți oameni, îndreptați spatele, învățați cuvintele fundamentale ale rezistenței în nemurire și învățați să trăiți cu nemurirea care vă străbate”, a îndemnat părintele Constantin Necula. „Faptul că participanții și-au luat din timpul lor într-o seară de vineri este un mesaj destul de puternic, având în vedere și faptul că evenimentul a fost unul 100% umanitar”, a declarat Mircea Meriacri, directorul comunității CSN. Evenimentul poate fi urmărit online integral, pe pagina de YouTube doxologia.ro.



.jpg)
