În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Conferință clericală de toamnă în Protoieria Craiova Nord
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a prezidat joi, 7 noiembrie, lucrările Conferinței clericale de toamnă la care au luat parte preoţi şi diaconi din Protoieria Craiova Nord, județul Dolj. Întrunirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârşită în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova de un sobor de preoţi şi diaconi, sub protia pr. conf. dr. Adrian Ivan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova.
În deschiderea lucrărilor, părintele protoiereu Emilian Cimpoeru a adresat un cuvânt de bun venit. În continuare, părintele Marcel Mugurel Popa de la Parohia Grecești a prezentat un referat inspirat din tematica Anului comemorativ 2024, dedicat Sfinţilor doctori fără de arginţi, în care a vorbit despre vindecarea trupească și sufletească a oamenilor bolnavi ca efect al întâlnirii acestora cu Mântuitorul Iisus Hristos prin Taina Euharistiei, dar şi despre nevoinţa şi lucrarea Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, doctor fără de arginți, ne-a transmis părintele Teodor Marcu.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a adresat apoi un cuvânt preoţilor în care a evidenţiat legătura dintre boala trupului și păcat, îndemnându-i pe clerici să fie cu luare aminte la propria viață și familie, slujind cu dragoste și cu evlavie față de Dumnezeu: „Noi lucrăm cu cuvântul lui Dumnezeu sau, mai bine zis, Dumnezeu lucrează prin noi, ne inspiră, ne dă această cunoaștere și descoperire dumnezeiască. Puteți să faceți lucruri minunate și să tămăduiți pe oameni numai dacă această putere este pusă în lucrare, adică să fii cât mai aproape de Dumnezeu, să fii cât mai curat pentru Dumnezeu, ca Milostivul să reverse har în sufletul tău. Această lucrare trebuie să pornească din familia dumneavoastră. De regulă, în spatele unei boli există o patimă, un păcat. Avem în mâna noastră această taină a lui Dumnezeu de a vindeca. Ni s-a dat acest dar și trebuie să-l folosim cu multă râvnă și dragoste. Important este ca noi să cercetăm pe cei care sunt bolnavi și să mergem la ei pentru a-i vedea. Au nevoie de mângâierea noastră, de grija și cuvântul nostru. Orice cuvânt ajută și folosește. Trebuie să ne ajutăm unii pe alții în această lucrare dumnezeiască a vindecării. La Sfântul Maslu ne rugăm prima dată pentru vindecarea sufletului, însă eliberând sufletul de anumite greutăți, trupul se liniștește, se vindecă. Trebuie să vindecăm mai întâi sufletul și apoi trupul. De aceea este important ca înainte de Sfântul Maslu să-l spovedim pe credincios”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.