Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, s-a aflat joi, 24 septembrie, în mijlocul elevilor Școlii Româno-Britanice din municipiul Craiova pentru a săvârși slujba de sfințire a paraclisului unității de învățământ cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. În aceeași zi, ierarhul a poposit în Parohia Motoci din Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj, unde a sfințit troița ridicată în curtea bisericii parohiale.


