În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Resfințire de biserică în Parohia Câmpeni, Dolj
În Duminica a 19-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a resfințit biserica cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Nicolae”, din Parohia Câmpeni, Protoieria Craiova Nord, comuna Pielești, județul Dolj.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a făcut slujba de sfințire, după care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Pentru activitatea pastoral-administrativă, părintele paroh Mircea Cristian Enache a primit rangul de iconom stavrofor, iar persoanele care au sprijinit biserica au primit distincții.
În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre importanța lăcașului de cult în viața comunității, subliniind bucuria și darul de a sfinți o biserică pentru credincioșii din parohie, iar în a doua parte a predicii, a tâlcuit pasajul evanghelic citit la Sfânta Liturghie.
„Dacă veți iubi pe vrăjmașii voștri, Dumnezeu vă va răsplăti. Noi nu putem să-L criticăm pe Dumnezeu să ne iubească doar pe noi, pentru că toți suntem copiii Lui. Dacă în casa noastră nu facem o diferență între un copil sau altul, cu atât mai mult Tatăl cel ceresc. Milostenia pe care noi trebuie să o facem este bine primită dacă ea nu este un împrumut. Trebuie să faceți milostenie chiar oamenilor pe care nu îi cunoașteți. Atunci Dumnezeu ne va răsplăti, pentru că El vede milostenia noastră. Cu cât veți face mai multă milostenie și fapte bune, cu atât veți fi mai liniștiți la Înfricoșătoarea Judecată când ne vor cerceta acești vrăjmași dacă am făcut ceea ce ne-a poruncit Mântuitorul Iisus Hristos. Așadar, întotdeauna străduiți-vă să vă rugați și să veniți la biserică. Fiecare dintre noi, indiferent la ce vârstă a ajuns, trebuie să știe că în lumea aceasta nu avem cetate stătătoare”, a spus Înaltpreasfinția Sa.