După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Conferinţă de presă la Palatul Patriarhiei
Organizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin-Ortodoxă (IOCC România), Federaţia Filantropia şi Patriarhia Română organizează mâine, 24 februarie, de la ora 9:30, în Sala "Europa Christiana" din Palatul Patriarhiei, o conferinţă de presă la încheierea proiectului "Reţea teritorială de furnizori creştini de servicii sociale – Parteneri strategici în domeniul incluziunii sociale", cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, implementat în parteneriat între anii 2009 - 2012. Reprezentanţii celor trei instituţii partenere vor prezenta rezultatele obţinute în urma derulării acestui proiect care a avut scopul dezvoltării capacităţii instituţiilor social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române de a oferi servicii sociale persoanelor şi familiilor aflate în dificultate în concordanţă cu legislaţia naţională şi europeană.



.jpg)
