În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Conferință de primăvară cu preoții Protopopiatului Piatra Neamț
Parohia Secu-Tașca, județul Neamț, cu hramul „Schimbarea la Față”, păstorită de părintele paroh Dănuț Gheorghiță Caia, a fost marți, 8 aprilie, gazda unei conferințe de primăvară cu preoții Protopopiatului Piatra Neamț al Arhiepiscopiei Iașilor. La eveniment a participat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Întâlnirea preoților a debutat cu oficierea Liturghiei Darurilor înainte sfințite.
Tema conferinței „Preoți și credincioși în lucrarea Evangheliei. Patriarhia Română - 100 ani’” a fost susținută de părintele Ștefan Băiceanu de la Centrul social „Pietricica” din Piatra Neamț. După această prezentare au fost câteva luări de cuvânt pe seama temei, iar Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan i-a îndemnat pe participanți la o bună diseminare a vieților Sfinților Paisie și Cleopa în parohii, la pomenirea slujitorilor sfintelor altare trecuți la cele veșnice și la redactarea unor mărturii despre femei cu vieți îmbunătățite din comunitățile ecleziale. Programul a continuat cu o discuție pe seama viețuirii în parohie, cu aspectele ei administrative și duhovnicești, coordonată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan și de părintele arhim. Nicodim Petre, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor. Totodată, și părintele protopop Valentin Tofan a avut o intervenție la tema conferinței și a reluat agenda evenimentelor din perioada următoare.






.jpg)
