Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Conferință despre rolul asistentului medical la Seminarul Teologic din București
În fiecare an, în data de 12 mai este sărbătorită Ziua internațională a asistentului medical. Cu acest prilej, la Seminarul Teologic Ortodox din București s-a desfășurat, în zilele de 11 și 12 mai, Conferința națională „Asistentul medical - «coloana vertebrală» a sistemului de sănătate”. Evenimentul a ajuns în acest an la ediția a 5-a.
Desfășurat sub genericul „Formarea continuă, parte a ADN-ului profesional. Asistența medicală între profilaxie și terapie. Asistenții noștri, viitorul nostru”, evenimentul s-a bucurat de participarea Fundației Bucuria Ajutorului a Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Sesiunea de comunicări științifice desfășurată joi, 11 mai, a reunit sub cupola instituției persoane dedicate mediului sanitar și teologic care au abordat teme actuale, de interes comun și cu aplicabilitate în activitatea educațională. Printre vorbitori s-au numărat medici, cadre didactice și scriitori.
În deschiderea conferinței, părintele prof. Marian Colțan, directorul seminarului în cadrul căruia funcționează și Școala Postliceală Sanitară „Sfântul Ierarh Nectarie” din București, a rostit un cuvânt de bun-venit în care a evidențiat rolul cu totul special pe care asistentul medical îl ocupă în procesul de vindecare a pacientului: „Acest eveniment adună oameni de valoare care sunt implicați în mod direct în actul educațional și în pregătirea de specialitate oferită viitoarelor cadre medicale. Fără o bună pregătire în domeniu, nu poți oferi celui bolnav ajutorul care îi este necesar”.
„Evenimentul din acest an este desfășurat de Seminarul Teologic Ortodox din București în parteneriat cu Fundația Bucuria Ajutorului, fiind dedicat Zilei internaționale a asistentului medical. Astăzi au participat la conferință șapte lectori din cadrul proiectului «Academia de îngrijiri paliative», care au vorbit despre istoria și rolul asistentului medical, arătând cât de nobilă este această profesie. Sunt persoane cu o bogată experiență în acest domeniu care au dorit să fie alături de profesorii de la seminar și mai ales de viitorii asistenți medicali de la Școala Postliceală Sanitară «Sfântul Nectarie». Numai prin educație putem fi alături, așa cum trebuie, de cei bolnavi”, ne-a spus prof. Adriana Căruntu, directorul Fundației Bucuria Ajutorului și moderatorul evenimentului.
În cadrul sesiunii de comunicări au fost abordate teme precum „Istoria nursingului postdecembrist”, „Chimioterapia paliativă” și „Poliartrita reumatoidă idiopatică”.