Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Conferinţă despre rolul igienei şi al nutriţiei în prevenirea şi tratarea virozelor
Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău împreună cu Asociaţia „Treime de Arhierei” din aceeaşi localitate au organizat vineri, 16 octombrie, o dezbatere pe teme medicale despre rolul igienei sanitare şi al nutriţiei în prevenirea şi tratarea virozelor.
Această activitate de informare şi prevenţie face parte dintr-un proiect mai amplu şi un parteneriat între Asociaţia „Treime de Arhierei”-Bacău şi Şcoala Postliceală Sanitară din cadrul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman, având ca invitaţi trei dintre cadrele didactice, respectiv părintele arhim. Andrei Ioniţă, medic şi profesor la Catedra de Chirurgie, asist. Cristina Toader, cadru didactic la Catedra de Nursing - Medicină Internă, şi asist. Angelica Dămoc, cadru didactic la Catedra de Nursing - Chirurgie.
Tema abordată de părintele arhim. Andrei Ioniţă a fost „Igiena sanitară împotriva virusului SARS-CoV-2”, în care a vorbit despre beneficiile spirituale ale pandemiei: „Pandemia este o adevărată oportunitate pentru toţi nevoitorii în găsirea resurselor interioare, a celor mai autentice daruri duhovniceşti pentru creşterea şi desăvârşirea omului creat după chipul lui Dumnezeu, pentru a deveni asemenea cu El după har. Pandemia, din punct de vedere spiritual şi duhovnicesc, nu a făcut decât un mare bine oamenilor căutători de mântuire. Acceptarea condiţiei date este un act de smerenie şi de pocăinţă ce poate fi utilizat într-un mod favorabil pentru găsirea lui Hristos, Care este «Calea, Adevărul şi Viaţa» (Ioan 14, 6) fiecăruia dintre noi”.
Cristina Toader a prezentat noţiunile de bază în domeniul nutriţiei, dar în mod special rolul nutriției în bolile cronice, inclusiv posibila prevenție sau remediere prin redresarea carențelor nutriționale înaintea recurgerii la medicamente, tema adordată fiind „Nutriţia de zi cu zi”.
O altă temă de actualitate a fost cea prezentată de către Angelica Dămoc, despre „Infecţiile aparatului respirator. Prevenirea şi tratarea lor”. Aceasta le-a explicat celor prezenţi cum se manifestă infecţia cu SARS-CoV-2, despre semnele sau simptomele comune cu gripa, virozele şi alergiile, dar şi manifestările care o diferenţiază de acestea.
Iniţiatorul şi moderatorul întâlnirii a fost părintele Marian Gliga, slujitor al Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi”, dar şi cursant al Şcolii Sanitare, care a menţionat într-una din intervenţiile sale: „În calitate de creştini, putem să ne bucurăm de progresele medicinei şi farmaciei, dar nu trebuie să uităm că viaţa noastră şi sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu pe care le încredinţează fiecărei persoane în parte”.
Părintele paroh Aurel Cîrlan, gazda evenimentului, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru binecuvântarea acordată, apoi profesorilor şi tuturor participanţilor, subliniind în cuvântul său legătura convergentă sau complementară dintre știinţă şi credinţă, care poate fi o şansă pentru noi oamenii de a-L iubi şi cunoaşte mai mult pe Dumnezeu Creatorul, pe omul creat după chipul şi asemănarea Sa, precum şi întreaga natură.
Această activitate a fost transmisă pe platforma on-line a Şcolii Postliceale Sanitare „Episcop Melchisedec” din Roman, fiind organizată şi desfăşurată cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, instituite de autoritățile competente.