Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Conferință despre satul românesc la Focșani
Sectorul cultural-educațional al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în parteneriat cu Protoieriile Focșani I, Focșani II și Panciu, a organizat duminică, 22 septembrie 2019, la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani, evenimentul cultural-religios intitulat „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai....” Invitat de onoare a fost academicianul Cornelia-Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române.
La manifestare a participat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, alături de consilieri și inspectori eparhiali, protoierei, preoți, profesori de religie, elevi, precum și alte persoane interesate.
În deschidere, părintele Cristian-Marius Dima, consilier eparhial, a menționat că evenimentul face parte din seria proiectelor culturale și educaționale derulate în cadrul programului eparhial „Veșnicia de la sat”.
După acest moment introductiv, academicianul Cornelia-Sabina Ispas a susținut o prelegere despre religiozitatea populară la români.
„De mai multă vreme mă străduiesc să restitui, dacă pot spune așa, sau, într-un fel, să regândesc rolul Ortodoxiei în modelarea spiritualității românești și a identității românești. Am încercat să fac legătura între sărbătorile religioase ortodoxe, practicile și tradițiile populare și, pe cât posibil, vechile rădăcini pe care eu le caut în perioada iudeo-creștină, în perioada creștinismului primar, pentru că vechimea locuirii la nord și la sud de Dunăre a populației vorbitoare de limbă latină poate fi probată ca o vechime de formație creștină. Cu puțină strădanie se poate demonstra cu adevărat că, la formarea poporului român, credința creștină din primele secole a avut un rol fundamental”, a declarat dna Sabina Ispas.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a apreciat activitatea științifică desfășurată de renumita folcloristă română, dăruindu-i o icoană a Maicii Domnului.
În a doua parte a manifestării, toți cei prezenți au avut ocazia să vizioneze un film documentar despre satele românești, cu titlul „Zidiri de timp”, realizat pentru TRINITAS TV de cunoscuta jurnalistă Cristina Liberis, dar și să audieze un concert susținut de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei, dirijat de diac. Daniel Dumitrică. Repertoriul a cuprins cântări în cinstea Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi și melodii din folclor, precum Miorița, variantă de bocet, cu melodică de colind, culeasă în Soveja, județul Vrancea.