Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Conferinţă despre Sfântul Botez în Protoieria Craiova Sud
Preoţii din Protoieria Craiova Sud se vor întâlni în prima parte a zilei de mâine pentru a lua parte la conferinţa cu tema "Taina Sfântului Botez". Activitatea va fi precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova, după care va continua cu susţinerea prelegerilor în sala de festivităţi a Căminului preoţesc "Renaşterea". La eveniment va lua parte şi IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. (diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
