În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Conferinţă despre solidaritatea şi comuniunea spirituală
La sediul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti a avut loc ieri cea de-a XXI-a conferinţă a Cercului pastoral misionar "Comunicare şi Comuniune" al preoţilor de spitale din Bucureşti. Tema conferinţei a fost "Naşterea Domnului - prilej de solidaritate şi comuniune spirituală". Potrivit tradiţiei, lucrările conferinţei au fost precedate de Sfânta Liturghie, săvârşită în capela cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul", din incinta instituţiei de învăţământ superior. În cadrul conferinţei, părintele Mihai Gheorghe, preot de caritate pe seama acestei unităţi de învăţământ, a reliefat semnificaţiile duhovniceşti ale praznicului Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, ziua bucuriei, ziua păcii, sărbătoarea îngerilor şi a colindătorilor, sărbătoarea familiilor, a copiilor şi a părinţilor, deopotrivă. "Toate darurile şi frumuseţile sufleteşti cu care vine în fiecare an sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos adeveresc faptul că bucuria cea mare vestită de îngerul Domnului este adevăratul izvor de iubire şi bunătate, de curaj şi nădejde în viaţa şi faptele noastre de slujitori ai Bisericii. Noi, slujitorii Bisericii în diverse instituţii, spitale, orfelinate, penitenciare şi instituţii de învăţământ, trebuie să ne îndreptăm gândurile şi rugăciunile noastre către cei nefericiţi: copii ai străzii, copii abandonaţi, săraci de toate vârstele, bolnavi şi bătrâni fără sprijin, toţi trebuie să poarte pe chip, în aceste zile, bucuria izvorâtă din Naşterea Mântuitorului nostru. Doar prin cultivarea iubirii creştine, prin comuniune şi solidaritate se va ajunge la o şi mai dreaptă cumpănire în privinţa împărtăşirii tuturor oamenilor de bunurile acestei lumi, aşa cum voieşte Însuşi Ziditorul ei", a precizat părintele Mihai Gheorghe.
Conferinţa pastoral-misionară a preoţilor de caritate din această lună a fost organizată în premieră într-o instituţie de învăţământ. "Este o premieră pentru noi în ceea ce priveşte organizarea unei conferinţe a preoţilor de caritate pe care o găzduieşte Universitatea Româno-Americană. Pe noi nu poate decât să ne bucure acest lucru, mai ales că suntem în apropierea sărbătorilor şi, mai mult decât atât, coincide cu un alt eveniment caritabil pe care-l organizează studenţii universităţii în această seară (n.r., ieri-seară). Este vorba de un spectacol de teatru, iar scopul spectacolului este unul caritabil", a mărturisit prof. univ. dr. Ovidiu Folcuţ, rectorul Universităţii Româno-Americane. Conferinţa a fost prezidată de părintele Mircea Marian Pintică, coordonatorul preoţilor de caritate din spitale, şi Eugen Bucur, inspector social în cadrul Sectorului social-filantropic şi de misiune al Arhiepiscopiei Bucureştilor. (Ioan Buşagă)