Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Conferința „Domnul are treabă cu voi!” la ITO Banatul de Munte
În cea de-a doua zi a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, 19 iulie, a avut loc o conferință pentru tineri, în Parcul Tricolorului din Reșița, județul Caraș-Severin. Dialogul duhovnicesc a fost susținut de către Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, invitat special al evenimentului ce a reunit 300 de tineri din județ, din țară și din străinătate.
În cadrul conferinței, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a vorbit despre rolul important pe care tinerii îl au în lume și în Biserică, deopotrivă, despre aflarea sensului și a chemării în viață, prin lăsarea în voia lui Dumnezeu, încurajând tinerii să fie activi, curioși și să aibă inițiative în viața de zi cu zi, prin care însăși lucrarea lui Dumnezeu se va face simțită în lume. Totodată, ierarhul a răspuns și la o serie de întrebări ale tinerilor cu privire la diferite arii de interes ale acestora - despre găsirea de modele sănătoase în viață, căsătorie, mântuire, dar și curiozități vizavi de stabilirea unei relații personale a fiecăruia cu Dumnezeu.
„Am fost tare bucuros să particip, la Reșița, la această întâlnire a tinerilor veniți din toată țara și să medităm la lucrurile frumoase și tinerești, pornind de la Scriptură și de la exemplele pe care le avem acolo. Sfântul Apostol Petru și răspunsul pe care el l-a dat Domnului au stat ca motto pentru această întâlnire: «Doamne, Tu le ştii toate. Tu ştii că Te iubesc», însemnând că, tânăr fiind, și nu numai, ne apropiem de Domnul cu tot ce suntem noi, pentru că El ne primește, ne îmbrățișează și ne așează pe un drum nou sau ne reașează pe un drum pe care l-am pierdut la un moment dat”, a spus Preasfinția Sa.
De asemenea, un cuvânt de învățătură, mulțumire și dragoste a rostit și ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, cel care a fost alături de tineri încă din debutul evenimentului. Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte s-a încheiat ieri, 20 iulie, cu participarea la Sfânta Liturghie și la festivitatea de final de la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Bocșa Vasiova.



.jpg)
