Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Conferinţă duhovnicească la Biserica „Sfântul Nectarie“ din Iaşi
Parohia Sfântul Nectarie din cartierul ieşean „Alexandru cel Bun“, în colaborare cu Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Iaşi, şi Liceul Teoretic „Miron Costin“ din Iaşi organizează mâine, începând cu ora 16:00, conferinţa duhovnicească cu tema: „Tinerii şi preocupările lor - Preţuieşte viaţa“. Programul conferinţei va începe cu Paraclisul Maicii Domnului. Vor susţine referate şi alocuţiuni pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Petrică Lehaci, de la parohia „Sf. Nectarie“, pr. Constantin Andrei, protopop al Protoieriei Iaşi I, pr. Vasile Nechita, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa, pr. Daniel Damaschin, preot misionar la Biserica „Naşterea Domnului“ şi „Sfinţii doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian“, din incinta Maternităţii „Cuza Vodă“, şi prof. dr. Dan Mihalcea, asistent universitar şi medic specialist ginecolog la Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi. Proiectul „Dreptul la viaţă“ a luat amploare şi acum doreşte să se extindă din ce în ce mai mult prin aceste conferinţe cu tinerii. Prin acest proiect se doreşte o raportare a tinerilor la Hristos, încă din adolescenţă, a spus Pavel Constantin, preşedinte ASCOR. (C.C.)



.jpg)
