Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Conferinţă internaţională despre educaţia ecumenică la Sibiu
Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu (foto), organizează în perioada 9-12 noiembrie conferinţa internaţională "Mişcarea Ecumenică în Educaţia Teologică şi Viaţa Bisericilor Ortodoxe". Participă reprezentanţi ai mai multor Biserici Ortodoxe din întreaga lume, ai Consiliului Mondial al Bisericilor, ai Arhiepiscopiei Sibiului, precum şi ai facultăţii amintite. "Scopul acestei conferinţe este de a analiza modul în care este predat ecumenismul în diferite facultăţi de teologie din întreaga lume, precum şi de a încerca dezvoltarea unei strategii comune în vederea predării în mod sistematic a studiilor ecumenice", ne-a spus pr. lect. univ. dr. Daniel Buda, secretar executiv pentru relaţiile bisericeşti şi ecumenice în CMB.
La conferinţa de la Sibiu, Biserica Ortodoxă Română este reprezentată de consilierul patriarhal pentru relaţii externe-bisericeşti, părintele Mihai Tiţa, şi de pr. conf. dr. Nicolae Moşoiu, de la Facultatea de Teologie din Sibiu.



.jpg)
