La Centrul eparhial din Timișoara au avut loc luni, 2 noiembrie, examenul pentru obținerea gradului I în preoție și colocviul de admitere pentru clericii care își vor susține lucrările în anul următor. Cele do
Conferinţă la Baia Mare
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Baia Mare. În cadrul slujbei s-au împărtăşit toţi preoţii prezenţi, din protopopiatele Baia Mare, Lăpuş şi Chioar. Comuniunea liturgică a avut loc în cadrul Anului Omagial Euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi a fost urmată de Conferinţa preoţescă de primăvară cu titlul „Perspective pastoral-duhovniceşti din Biserica primară asupra Sfintelor Taine ale Spovedaniei şi Euharistiei“ susţinută de pr. prof. Pop Claudiu, conform unui comunicat al biroului de presă al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Seria conferinţelor de primăvară din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a continuat ieri, cu întâlnirea preoţilor din protopopiatele Sighet şi Vişeu. Lucrările au fost găzduite la Catedrala „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“ din Sighetu Marmaţiei. (Oana Rusu)



.jpg)
