În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Conferinţă Naţională la Facultatea de Teologie din Târgovişte
Miercuri, 15 iunie 2011, a avut loc, în cadrul Facultăţii de Teologie a Universităţii "Valahia" din Târgovişte, cu binecuvântarea şi în prezenţa IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, simpozionul ştiinţific cu tema: "Formarea asistentului social pentru realizarea coeziunii sociale în context contemporan". În cuvântul său de deschidere, Înalt Preasfinţia Sa a amintit de faptul că, încă de la început, asistenţa socială a fost parte a misiunii sociale şi filantropice a Bisericii, fundamentându-se pe exemplul pe care Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ni l-a dat cu privire la iubirea aproapelui. Organizat pe două secţiuni, evenimentul ştiinţific a dorit aprofundarea acestui subiect legat de asistenţa socială, atât prin participarea profesorilor, cât şi a unor lucrători sociali, dar şi a unor reputaţi specialişti din ţară, precum acad. prof. univ. dr. Cătălin Zamfir, prof. univ. dr. Constantin Schifirneţ şi prof. univ. dr. Pavel Chirilă. Comunicările susţinute au vizat diferite subiecte legate de problematica socială contemporană, de nevoile şi provocările ei, precum şi de slujirea socială a Bisericii şi implicaţiile ei pastoral-misionare. La finalul manifestării au avut loc discuţii folositoare şi instructive pe marginea referatelor şi a comunicărilor.