Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Conferință pastoral-misionară a preoților din Protopopiatul Onești
Preoții din Protopopiatul Onești s-au întrunit marți, 14 martie, în conferință pastoral-misionară, evenimentul având loc în orașul Târgu Ocna. Tema conferinței a fost „Cultul divin și inovații liturgice”, invitat fiind părintele profesor Viorel Sava de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.
În cadrul conferinței, părintele profesor a vorbit despre semnificația cultului și importanța păstrării rânduielii liturgice.
„Rânduiala liturgică nu înseamnă doar respectarea unei sume de precizări tipiconale, ci înseamnă a rămâne în comuniune de rugăciune și de rânduială cu preoții ortodocși de pretutindeni. Așa cum știm, preoții tineri, în parohiile pe care le deservesc, găsesc o mulțime de rânduieli, inventate uneori de credincioșii din parohiile respective, și se confruntă cu o mulțime de solicitări care nu sunt în acord cu rânduiala noastră liturgică. Acestora trebuie să li se vină în întâmpinare cu rânduiala autentică. Preotul trebuie să respecte cartea de cult. Ea este cea căreia trebuie să i se supună și să își desfășoare activitatea numai după cărțile de cult”, a declarat pentru TRINITAS TV părintele profesor Viorel Sava.
Preoții au discutat și despre acțiunile viitoare din protopopiat. Între acestea se numără procesiunea Sfintei Cruci, ce va fi organizată în a treia duminică din Postul Mare, și Marșul pentru viață din data de 19 martie.
„19 martie este ziua în care se desfăşoară în Protoieria Onești o tradițională procesiune care anul acesta este numită «Sfânta Cruce, păzitoare a creștinilor». Procesiunea va începe la ora 16:00, când se va pleca de la Catedrala «Pogorârea Duhului Sfânt» spre bulevardul Republicii, unde ne vom întâlni cu părinții și credincioșii de pe traseu și ne vom îndrepta spre Biserica «Sfântul Ierarh Nicolae», unde se va săvârși Acatistul Sfintei Cruci, dar și rugăciuni de binecuvântare a credincioșilor prezenți. Inedit este faptul că anul acesta vom face un debut pentru Marșul vieții, la care vor participa credincioși interesați. Am cooptat și organizații neguvernamentale, Asociația «Sfântul Ștefan cel Mare» Hârja, dar și profesori de religie. Pe 25 martie vom merge toți la Bacău și vom participa la Marșul pentru viață ce se organizează aici”, ne-a declarat părintele protopop Ioan Bârgăoanu al Protoieriei Onești, județul Bacău.