După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Beclean
Clericii din Protopopiatul Beclean s-au reunit luni, 5 mai, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum care a fost săvârşit la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”, cunoscută și sub denumirea de Catedrala din Beclean, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
În continuare, în sala de ședințe a Protopopiatului Beclean, ierarhul a prezidat lucrările conferinței și le-a adresat clericilor prezenți un cuvânt de învățătură, sfaturi și îndemnuri pastorale. De asemenea, a vorbit despre tema Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române.
Invitatul permanent al conferințelor de primăvară din anul acesta, istoricul dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române - Filiala Cluj- Napoca, a susţinut prelegerea „Centenarul Patriarhiei Române: istorie și spiritualitate”. În cadrul conferinţei, Mircea-Gheorghe Abrudan a subliniat contribuția decisivă a elitelor românești din toate provinciile, în special din Ardeal și Banat, la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, în 1925, un moment istoric esențial pentru consolidarea identității spirituale și naționale a României Mari.
La finalul conferinței preoţeşti au vorbit consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cornel Coprean, și protopopul de Beclean, pr. Cristian Dragoș, care a făcut câteva anunțuri de ordin administrativ și pastoral.



.jpg)
