După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Conferință preoțească în Episcopia de Bălți
Marţi, 22 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat slujba de sfinţire a noii cruci de la mormântul lui Simeon Galiţchi, membru al Sfatului Ţării de la Chişinău, semnatar al Actului Unirii Basarabiei cu România, în data de 27 martie 1918, şi care-şi doarme somnul de veci în cimitirul din satul Donduşeni, Republica Moldova.
A urmat apoi conferinţa pastoral-misionară cu tema „Cimitirul - loc al întâlnirii între generaţii” desfăşurată la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Dondușeni.
La conferinţă au participat arhim. Nicodim Petre, stareţul Mănăstirii Bucium şi consilierul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a prezentat meditaţia „Cimitirul - loc al întâlnirii între generaţii”, părintele Neculai Dorneanu, inspector eparhial şi colonel (r.) Teofil-Emil Bălteanu din Iaşi, care a vorbit despre ostaşul român şi contribuţia lui la Unirea românilor. La conferinţă a fost prezent şi Excelenţa Sa, domnul Petrişor-Ionel Dumitrescu, consulul general al României la Bălţi.
Copiii de la şcoala din sat au prezentat un florilegiu de poezii şi cântece patriotice.



.jpg)
