Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în perioada 15 noiembrie - 25 decembrie 2025, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a derulat proiectul catehetic „Nașterea Domnului, începutul mântuirii noastre”, inițiat de Sectorul învățământ și activități cu tineretul și integrat în Programul național „Hristos împărtășit copiilor”.
Conferință preoțească în Protopopiatul Galați
Marți, 25 februarie, au avut loc lucrările conferinţei pastoral-administrative pentru luna februarie în cadrul Protopopiatului Galaţi. Evenimentul a debutat prin săvârşirea Sfintei Liturghii în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” de către preoții din Protopopiatul Galați, la care a participat şi Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, ne-a transmis părintele Rareş Bucur, consilier eparhial.
În continuare, în sala de conferințe a protoieriei s-au desfășurat lucrările propriu-zise ale întrunirii. După susţinerea referatului tematic intitulat „Tradiție și noutate în pastorația părinților și copiilor”, de către părintele Costel Căuş, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a arătat că principala bază a formării unei generații sănătoase din toate punctele de vedere, atât în familie, cât și în societate, este educația. De asemenea, ierarhul a prezentat câteva remedii pentru evitarea eventualelor eșuări în educarea tinerilor, mai ales acolo unde excesul de virtual se manifestă zilnic. În cadrul ședinței au fost discutate şi programele eparhiale dedicate familiilor și copiilor.



.jpg)
