Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Conferință preoțească în Protopopiatul Mioveni
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost organizată miercuri, 16 noiembrie, întâlnirea preoților din Protopopiatul Mioveni, cu ocazia conferinței de toamnă, pusă sub tematica generală a Anului comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț. Evenimentul s-a desfășurat în sala de conferințe a Protoieriei Mioveni, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a prezidat această întâlnire.
Cei prezenți au avut ocazia să vizioneze filmul „Sfântul Grigorie Palama - teologul luminii necreate”, realizat de TRINITAS TV.
După acest moment, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a adresat un cuvânt de bun-venit clericilor Protopopiatului Mioveni, amintind în mod deosebit despre importanța rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului.
În cadrul acestei întâlniri s-au purtat discuții pe marginea celor expuse în cadrul referatelor prezentate, precum și a tematicii anului omagial.
La finalul conferinței, ierarhul a mulțumit slujitorilor pentru prezență, îndemnându-i să primească cu smerenie toate încercările pastorației, urmând exemplul sfinților isihaști, se arată pe site-ul eparhiei, arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Săptămâna viitoare vor fi organizate conferințele preoțești de toamnă în protopopiatele Costești, Topoloveni și Câmpulung Muscel.



.jpg)
