După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Conferinţă preoţească la Tulcea
Preoţii din Protopopiatul Tulcea s-au întâlnit pe 16 februarie în conferinţă. Lucrările conferinţei preoţeşti lunare au fost prezidate de Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii. În deschiderea conferinţei, părintele Nicolae Popa de la Parohia „Sfânta Treime“ a rostit un cuvânt duhovnicesc legat de Simbolul Credinţei - 2010 fiind anul Crezului ortodox - urmat de un cuvânt rostit de PS Visarion, în legătură cu Sfântul şi Marele Post al Paştilor, informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii. Au fost dezbătute o serie de probleme cu caracter bisericesc, pastoral şi misionar, de exemplu: programul sfintelor slujbe în timpul Postului Mare (Vecernia sâmbătă şi duminică seara, taina Sfântului Maslu de obşte); datoria preoţilor de a săvârşi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite miercurea şi vinerea, acolo unde se poate chiar seara; problema alegerilor pentru organismele deliberative parohiale, eparhiale şi centrale; colecta pentru sinistraţii din Haiti, în cuprinsul Episcopiei Tulcii; colecta Fondului Central Misionar din anul 2010 - organizată în Duminica Ortodoxiei. De asemenea, s-a hotărât şi organizarea unei procesiuni cu sfintele icoane, de Duminica Ortodoxiei, în Municipiul Tulcea. S-au dezbătut şi alte probleme de interes general bisericesc.



.jpg)
