Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Conferință preoțească lunară în Protopopiatul Tulcea
În Episcopia Tulcii s-a desfășurat marți, 12 septembrie, conferința preoțească lunară a preoților din Protopopiatul Tulcea. Evenimentul s-a desfășurat la Biserica „Sfântul Gheorghe” din municipiu și a abordat o nouă temă dedicată Anului omagial și comemorativ 2023, informează TRINITAS TV.
Întâlnirea a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care a rostit un cuvânt inaugural în care a reliefat frumusețea și importanța muzicii bisericești în viața creștinilor: „Ne-am bucurat de această întâlnire. Preoții au venit cu completări și, în același timp, au adus experiențe frumoase din viața lor pastorală, arătând prin aceasta importanța pe care cântarea bisericească o are în formarea vocației misionare a credincioșilor. Știm că întotdeauna muzica ne înalță către Dumnezeu și cântându-I Lui imnuri duhovnicești ne asemănăm îngerilor, care ziua și noaptea Îl preamăresc”.
Conferința a cuprins și referatul „Despre cântarea religioasă în Sfânta Scriptură”, susținut de părintele prof. Gheorghe Cristian Gorun, de la Seminarul Teologic din Tulcea, iar în final, lansarea „Îndrumătorului Pastoral nr. 15 (2023)” al Episcopiei Tulcii, prezentat de pr. Felix Neculai, consilier eparhial, potrivit TRINITAS TV.



.jpg)
