Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Conferinţa preoţilor de spitale din Bucureşti
Pe 27 ianuarie va avea loc cea de-a XXII-a ediţie a Cercului pastoral "Comunicare şi comuniune" al preoţilor din spitalele bucureştene. Lucrările vor avea loc la Spitalul Clinic Fundeni, informează Agenţia BASILICA.
"Conferinţa va fi precedată de Taina Sfântului Maslu în biserica cu hramul "Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian" şi apoi va fi susţinut un referat pe marginea acestei teme. Tema conferinţei este "2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor". Noi, ca preoţi de spitale, punem mare accent pe Taina Sfântului Maslu, pe Sfânta Spovedanie şi pe Sfânta Împărtăşanie", a relatat pentru TRINITAS TV pr. Marian Pintică, coordonatorul preoţilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureştilor. Prin aceste cercuri se urmăreşte îmbunătăţirea pastoraţiei în spitale. La eveniment au fost invitaţi să participe şi medici ai Spitalului Clinic Fundeni.



.jpg)
