Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Hârlău
Preoţii din Protopopiatul Hârlău s-au reunit ieri în şedinţă lunară. De dimineaţă a fost săvârşită Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite în Biserica "Sfântul Dumitru" din Hârlău. În sala de şedinţe a Protopopiatului Hârlău, pr. drd. Dragoş Ungureanu de la parohia Spinoasa şi redactor arhivă în cadrul departamentului administrativ al postului Radio TRINITAS, redacţia Iaşi, a susţinut referatul cu tema "Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, act de penitenţă în Biserica Ortodoxă". "Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este cea mai importantă şi profundă creaţie imnografică a literaturii creştine. Slujba Canonului se săvârşeşte în primele patru zile ale Sfântului şi Marelui Post şi în săptămâna a cincea, miercuri seara. El este o treaptă a urcuşului nostru duhovnicesc spre Înviere. Alături de celelalte creaţii liturgice specifice Marelui Post al Sfintelor Paşti: Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare şi deniile, Canonul Sfântului Andrei Criteanul reprezintă comoara pe care Biserica Ortodoxă o înfăţişează creştinilor pentru o pregătire autentică în vederea întâmpinării sărbătorii Învierii Domnului. Acest canon ne îndeamnă să renunţăm la faptele întunericului şi să săvârşim faptele luminii, să nu mai fim răi, ci să fim buni, să nu fim nepăsători, ci lucrători ai lui Hristos, să ne pară rău de răutăţile noastre şi să adăugăm lucruri bune în viaţa noastră", a subliniat pr. Dragoş Ungureanu în expunerea făcută. După cum ne-a relatat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, preoţii au fost îndemnaţi să intensifice programul liturgic şi filantropic în perioada Postului Mare. De asemenea, au mai fost discutate probleme administrative legate de perioada liturgică în care ne aflăm. (C.C.)



.jpg)
