Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Roman
Preoţii din Protopopiatul Roman s-au reunit ieri în şedinţă administrativă semestrială. Întâlnirea a fost prezidată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi a fost dedicată Anului omagial al Tainei Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii. La Biserica Precista mică din Roman s-a oficiat mai întâi o slujbă de Te Deum. În cadrul conferinţei a fost abordată tema "Slujba Sfintei Taine a Cununiei, semnificaţie teologică şi existenţială". "Fiecare întâlnire cu ierarhul nostru este un prilej de a ne adresa un mesaj în cuprinsul unei meditaţii. Preasfinţia Sa a vorbit despre misiunea preotului de a fi învăţător, sfinţitor şi păstor al sufletelor încredinţate. PS Ioachim Băcăuanul a accentuat rolul pe care îl are preotul în misiunea sa de a învăţa, de a fi mesagerul Evangheliei lui Hristos în comunitatea pe care o păstoreşte", a relatat pr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman. (C.C.)



.jpg)
