Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Conferință semestrială de toamnă în Cetatea Basarabilor
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a fost organizată luni, 6 noiembrie, la Curtea de Argeş, întâlnirea preoților din cele șase protopopiate ale eparhiei cu ocazia conferinței de toamnă, pusă sub tematica generală a Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți) în Patriarhia Română. La eveniment a particiat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a transmis clericilor îndemnul de a lucra fiecare în parohie pentru realizarea cântării omofone în timpul Sfintei Liturghii. În cadrul acestei conferințe a fost proiectat și filmul documentar „Anton Pann - protopsaltul”, realizat de televiziunea TRINITAS TV, în contextul Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, cu ocazia împlinirii a 169 de ani de la plecarea la cele veșnice a compozitorului și psaltului Anton Pann. Părintele Andrei Michai, consilier administrativ bisericesc, a dat citire unui referat intitulat „Cântarea omofonă, mijloc al întăririi unităţii de credinţă”. De asemenea, părintele prof. dr. Popescu Ion a prezentat pe scurt care este fundamentul teologic al muzicii bisericești, care are puterea de a-l apropia pe om de Dumnezeu, ridicând sufletul acestuia până la contemplare. În cadrul întâlnirii s-au făcut și comunicări de ordin administrativ.



.jpg)
